Link pagina copiat!
Gestionarea emotiilor, in diferite momente din viata
10 noiembrie 2014
Prelucrarea sau organizarea materialului de invatat
12 noiembrie 2014
book-15584_640

Cum sa faci sa retii informatiile mai usor?

Modurile de învăţare sunt, de cele mai multe ori, specifice materiei la care trebuie să te pregătești. Istoria sau geografia, de exemplu, se învaţă diferit faţă de chimie sau matematică.

Există însă și tehnici de învăţare care pot fi folosite pentru a studia materii și domenii diferite şi pot fi transferate dintr-un domeniu de studiu în altul.

Iată câteva lucruri care te ajută să înțelegi mai bine cum sunt reținute informațiile atunci când înveți:

  • informaţia cu sens este reţinută mult mai uşor decât cea fără sens;
  • ceea ce ai învățat pare uitat imediat după învățare dar apoi informațiile revin, ți le amintești;
  • dintr-o serie de lucruri similare care trebuie reținute (un exemplu banal: o listă cu numele unor fructe: banană, kiwi, portocale, prune, nectarine, curmale, pere, gutui, vişine, smochine, piersici, struguri, pepeni, caise, cireşe, zmeură, agreşe, mere) sunt ținute minte cel mai bine, cele de la începutul listei şi cele de la sfârşitul listei. Regula se păstrează, în mare, pentru orice material de reținut: începutul şi sfârşitul sunt mai uşor de reţinut, partea din mijloc se uită mai uşor;
  • este mai greu de reţinut o listă de lucruri asemănătoare, sau de studiat două subiecte asemănătoare, deoarece se amestecă mai mult informațiile.
Image-9

Copyright UNICEF Romania/Alexandru Padurariu

Important pentru o învățare eficientă:

1. Să înțelegi materialul pe care îl ai de invățat – așa reții și redai mai ușor informația;

2. Să organizezi învățarea în sesiuni scurte şi apropiate în timp;

Pauzele scurte (5-10 minute) pentru relaxare cresc eficienţa învăţării. Studiul pentru o perioadă mai lungă de timp, fără pauze, duce la scăderea capacităţii de concentrare.

3. Să înveți subiecte diferite unul după celălalt (de exemplu, istoria după chimie, mai degrabă decât biologia).

4. Poți folosi metode de fixare a cunoştinţelor precum recitarea, recapitularea cu glas tare, scrierea ideilor principale sau alcătuirea unei schiţe pentru a reține mai ușor;

5. Repetă de mai multe ori informaţiile aflate la mijlocul materialului de studiat, deoarece acestea se uită mai uşor.

6. Repetă materialul care trebuie reţinut şi după un interval mai mare de timp. Rata de „aducere aminte” creşte foarte mult dacă materialul este repetat şi la intervale mari de timp – câteva ore, o zi sau mai multe. Este mai eficientă învățarea dacă faci așa, decât dacă repeți de mai multe ori în aceeaşi zi.

De exemplu, dacă ți-ai propus repetarea materialului de 4 ori, este mai eficient ca acesta să fie repetat de două ori în prima zi în care este învăţat, iar următoarele sesiuni de studiu să fie programate peste una-două, respectiv trei-patru zile.

learning-365729_640

6 sfaturi simple sa-ti fie mai usor inainte de urmatoarea lucrare de control

Tot pentru a învăța mai usor și mai bine, alege să faci următoarele lucruri:

  • să stai într-un loc cu cât mai puţine lucruri care te distrag: televizor, telefon, muzică zgomot);
  • Pe cât posibil acest spaţiu să fie destinat doar învăţatului, nu şi altor activităţi concurente – dacă încerci să înveţi la biroul pe care este aşezat şi computerul unde în mod normal intri pe net sau te joci, va exista în permanenţă tentaţia de a renunţa la studiu „doar pentru puţin timp”;
  • să ai o poziţie care să te menţină activ(ă), treaz(ă); o canapea confortabilă, un fotoliu sau un pat sunt prea comode şi induc adesea o stare de somnolenţă şi nu prea ajută la învățat;
  • să ai acces cu uşurintă la toate manualele, cărţile, caietele şi instrumentele de scris necesare, pe tot parcursul învăţării; dacă învăţatul trebuie întrerupt de fiecare dată când este necesară o anumită informaţie dintr-o anumită carte, ce trebuie căutată, eficienţa învăţării va avea mult de suferit;
  • să comunici şi celorlalţi programul de învățat, ca să nu te deranjeze;
  • să înveţi să spui nu eventualelor tentaţii (de a ieşi cu un prieten(ă) care te-a sunat, să stai pe net sau la televizor;

Citește și Prelucrarea materialului de învățat

(Surse: Managementul învățării, Catedra de Psihologie,Universitatea Babes Bolyai, Centrul Expert)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*