O treime dintre oamenii care țin dietă au o predispoziție către boli alimentare de tip restrictiv. Nu toți dezvoltă o boală propriu-zisă, dar vor avea toată viața anxietăți și obsesii legate de mâncare și de greutatea corporală, dacă nu fac ceva în privința aceasta. Ei pot dezvolta în orice moment boala, în condițiile unui factor declanșator (care poate fi orice, de la o gripă la o relație proastă) și pot să treacă prin toate expresiile unei boli de alimentație de tip restrictiv: anorexie, anorexie/bulimie, ortorexie, anorexia atletică.
Atunci când o persoană trece printr-o perioadă de înfometare, în organismul său scade nivelul unui hormon numit leptină.
Acesta administrează metabolismul, apetitul, formarea oaselor, funcții ale hormonilor reproducției. Atunci când suntem în stare normală de sănătate și la o greutate normală, leptina se află la un nivel de echilibru. Atunci când nivelul de leptină scade, se întâmplă 2 lucruri: metabolismul este inhibat și apetitul crește.
De obicei, nivelul normal de leptină se atinge la un indice de masă corporală (IMC) între 21-25. Atenție: IMC – Indicele de Masă Corporală – reprezintă un indicator al greutății corporale, valabil în cazul femeilor și al bărbaților adulți.
IMC nu este neapărat un indicator al stării de sănătate al unei persoane, acesta trebuie coroborat și cu alți indicatori, iar concluzia trebuie lăsată la aprecierea unui medic.
Anorexia este o tulburare de alimentație care îi face pe bolnavi să reducă drastic cantitatea de alimente pe care o mănâncă, în scopul de a slăbi. Este extrem de greu de tratat și, dintre toate bolile psihice, are cea mai mare rată a mortalității. De anorexie suferă atât băieții, cât și fetele.
Recuperarea după anorexie include creșterea în greutate, dar, și mai important, include reparații ale fiecărei celule din organism, adică ale: rinichilor, ficatului, oaselor, creierului, inimii, etc, care au fost toate puternic afectate de lipsa de mâncare.
O persoană cu anorexie are daune corporale în valoare de sute de mii de calorii. O calorie este o unitate de energie. Mâncarea este utilizată ca energie pentru funcționarea organelor fără de care viața nu e posibilă. Dacă micșorezi cantitatea necesară de mancare sau o arzi în exerciții zilnice, atunci organismul tău nu mai are suficientă energie ca să-ți țină inima în funcțiune.
Un anorexic are constipație, gaze, balonare pentru că efectiv și-a omorât prin înfometare toate bacteriile intestinale, responsabile pentru digestie și transformarea hranei în energie.
Abținerea nejustificată de la mâncare sub pretextul unei diete fără consultarea unui nutriționist sau medic specialist este dușmanul tău cel ma aprig și ar fi bine să nu-i cedezi.
Ramona Luiza Dîrlea, psiholog la Centrul de resurse pentru adolescenți din Bacău