Mai mult
1 februarie 2017 3:00 pm
Filmul „Fixeur” are ca temă felul în care oamenii, „din dragoste, cu cele mai bune intenții”, ajung, de multe ori, să abuzeze de cei din jurul lor, și-a caracterizat regizorul Adrian Sitaru pelicula.
Radu (Tudor Istodor) este stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.