Miercuri, 22 martie 2017, la Baza Sportivă din Gheorghieni am desfăşurat activitatea Mişcare şi sport cu prietenii. Activitatea a fost ghidată de prof. Edmund Ienei.
Adolescenţii au învăţat să interacţioneze pozitiv în cadrul jocurilor de echipă (baschet, bowling), au descoperit activităţi noi (bowling), au învăţat reguli de joc (tenis de masă, bowling) şi, cel mai important, au socializat şi s-au bucurat de mişcare şi distracţie.
Provocările au venit din faptul că, pentru anumiţi adolescenţi, activităţile au fost noi sau nu cunoșteau modalităţile de joc. Dar ghidajul oferit de domnul profesor a facilitat procesul, astfel încât rezultatul obţinut a fost buna dispoziţie asociată cu învăţarea prin joc.