Link pagina copiat!
Experiență Peter Pan la Aventura Parc Magura din Bacău
31 martie 2017
De ce mă afectează atât de mult ceea ce spun ceilalţi despre mine?
31 martie 2017

Inteligenta emotionala (IQ) bate uneori inteligenta cognitiva (IQ). FOTO: Unsplash.com

Succesul nu este asigurat doar de ce ai învațat la școală, de diploma unei facultăți ori de anii de experiență. Un factor de importanță majoră pentru performanța profesională și pentru ascensiunea în carieră este inteligența emoțională.

Vestea bună este că inteligența emoțională poate fi îmbunătățită. 

Inteligența emotională este reprezentată de abilitățile emoționale și sociale și s-a demonstrat a fi la fel de importantă ca inteligența cognitivă. În plus, poate fi stimulată la orice vârstă. Cultivarea inteligenței emoționale este cel mai important aspect al unei relații bazate pe încredere și sinceritate.

Inteligenta emotionala (IQ) bate uneori inteligenta cognitiva (IQ). FOTO: Unsplash.com

Ce presupune inteligența emoțională

Inteligența emotională presupune în primul rând conștientizare de sine, autodisciplină și empatie. Ea determină felul în care ne controlăm impulsurile și sentimentele.

Trebuie să punem în balanță impulsurile noastre emoționale și logica situațiilor cu care ne confruntăm. Trebuie să învățăm să interpretăm cu acuratețe propriile sentimente, situațiile și relațiile care se desfășoară în fața noastră și să ne adaptăm. Atât comportamentul omenesc, cât și relațiile dintre oameni trebuie să țină cont în egală masură de minte și de inimă.

Cum ne putem ”educa” inteligența emoțională

Putem să dăm dovadă de inteligență emoțională, valorificând următoarele principii:

  • Să devenim conștienți de sentimentele noastre și de ale celor din jurul nostru.
  • Să ne implicăm și să înțelegem punctele de vedere ale celorlalți.
  • Să ne menținem calmul.
  • Să gândim pozitiv.
  • Să ne stabilim obiective și să urmărim atingerea lor.
  • Să îmbunătățim relațiile noastre folosind cele mai bune aptitudini.

Ramona Luiza Dîrlea, psiholog în cadrul Centrului de Resurse pentru Adolescenți din Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*