Link pagina copiat!
5 elemente nutritive care trebuie sa se afle in dieta ta
7 septembrie 2015
Anxietatea
9 septembrie 2015

sursa: teenvogue.com

Se apropie sfârşitul vacanţei şi pentru mulţi asta înseamnă un motiv de tristeţe şi chiar de nelinişte. Dacă şcoala a reprezentat în ultimii ani o sursă de stres, dacă nu îţi plac profesorii sau ai avut probleme cu colegii, atunci cu atât mai mult ai vrea ca vacanţa să dureze o veşnicie. Ar fi frumos, dar ştim cu toţii că, din păcate, nu se poate. Ce poţi totuşi să faci, este să încerci mici trucuri care să facă adaptarea mai lină. Iata in continuare care sunt acestea:

Dă-ţi seama ce simţi
Este vorba doar de lipsa chefului – şi cine are intotdeauna tragere de inima? Se mai intampla, nu e cazul sa te nelinistesti. Simţi de-a dreptul de anxietate? Îţi pare rău că nu o să mai ai suficient timp liber sau îţi este mai degrabă teamă că nu te vei descurca în noul an? Nu îţi place învăţatul sau nu îţi plac colegii? Odată ce ai identificat problema şi îţi dai seama ce te supără cel mai tare, poţi să te gândeşti şi la soluţii.

Nu îţi vărsa furia pe părinţi sau profesori
Poate ţi se pare uneori că ei sunt ‘duşmanul’, dar nu au nicio vină că se termină vacanţa şi nici nu ar putea face ceva în privinţa asta. Chiar, te-ai gândit vreodata câţi profesori se plâng la rândul lor că s-a terminat vara şi că reîncep munca?

Găseşte “jumătatea plină”
Fiecare lucru are şi părţi bune. Uneori nu sunt evidente, însă depinde de tine să le găseşti. Fii creativ! Vezi ce ţi-ar face plăcere, chiar dacă este vorba de lucruri mici, care să te distragă de la supărarea ta. De exemplu, transformă “cumpărăturile pentru şcoală” în ceva distractiv. Mergi cu cineva drag sau cu mai mulţi prieteni la cumpărături şi alege-ţi caiete şi tot felul de rechizite care să îţi placă. Poate rămâneţi după la un suc şi planificaţi o ieşire împreună peste două-trei săptămâni. Astfel ştii că timpul nu trece doar în defavoarea ta şi că ai şi lucruri plăcute pe care să le aştepţi!

Ai încredere în tine – vei depăşi orice moment dificil
Chiar dacă acum ţi se pare groaznic că trebuie să te trezeşti devreme, să stai la ore mai mult sau mai puţin plăcute, să faci teme şi să înveţi, peste o săptămână-două s-ar putea să te obişnuieşti. Bine, poate nu vei fi îndrăgostit de şcoală, dar vei vedea că lucrurile nu sunt chiar aşa de rele cum poate ţi se par acum!

Adapatează-te din timp la noul program
Dacă începi şcoala dis de dimineaţă şi în vacanţă te trezeşti la 12, nu aştepta prima zi ca să faci “trecerea”, căci va fi o diferenţă cam mare. O să faci eforturi să te dezmeticeşti, o să fii somnoros şi morocănos toată ziua, pentru că oboseala are astfel de “efecte secundare”. Trecerea la noul program va fi mai uşoară dacă îi dai organismului tău puţin timp să se adapteze treptat. Ai putea de exemplu să pui ceasul la 10 vreo două zile la rând, apoi următoarele la 9, astfel încât atunci când trebuie să te dai jos din pat la răsăritul soarelui, şocul să nu fie prea mare.

Tu ce soluţii ai găsit până acum, ca să faci începutul şcolii să fie mai plăcut?

Psiholog Marana Ana Laura Papagheorghiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*