Link pagina copiat!
Prietenii și prieteniile * Cum se schimbă prieteniile? (II)
28 septembrie 2017
Concurs de talente la Cluj-Napoca
29 septembrie 2017

Portrait of a group of teenage girls laughing

Adolescentele care cresc într-un mediu echilibrat, în copilărie nici nu-și pun problema de popularitate, sau nu se gândesc aproape deloc la cum arată, sau nu-și schimbă personalitatea sau comportamentul ca să se adapteze la așteptările celor din jur.

Multe adolescente în perioada pubertății ajung să-și piardă personalitatea autentică de cele mai multe ori fără să conștientizeze. Un rol important îl are mass-media. Te-ai gândit că există cel puțin un mod în care cultura te face să-ți ascunzi adevărata personalitate pentru a deveni cine consideră cultura că ar trebui să fii?

Cultura mediatică poate pune accent asupra ta, astfel încât să te simți obligată:

  • Să fii sexy,
  • Să nu-ți exprimi emoțiile,
  • Să adopți alte tipare de comportament acceptate,
  • Să faci orice ca să fii pe placul celor din jur,
  • Să porți hainele și mărcile la modă,
  • Să nu faci pe ˝deșteapta˝ sau să nu arăți cât ești de deșteaptă,
  • Să porți machiaje stridente doar ca să te încadrezi în normele convenționale de frumusețe,
  • Să ai părul așa cum se poartă acum conform noilor tendințe,
  • Să fii pasivă și nu activă,
  • Să fii o ˝doamnă˝,
  • Să nu fii ˝egoistă˝,
  • Să stai până târziu afară,
  • Să nu-ți faci temele pentru că, oricum, ești frumoasă și așa vei reuși în viață,
  • Să ai un prieten,
  • Să fii slabă, sau cât mai slabă.

Sigur îți vin în minte și alte tipare impuse de cultura socială. Îți recomand să-ți cultivi autenticitatea, să renunți să fii altcineva decât ești cu adevărat. Pierderea adevăratei personalități nu se întâmplă tuturor fetelor și nu tuturor la aceeași vârstă. Dar li se întâmplă multora și este important să fii conștientă de acest pericol.

Ascunzând cine ești și ce vrei cu adevărat poți ajunge să-ți pierzi încrederea în tine!

Ramona Luiza Dîrlea, psiholog la Centrul de resurse pentru adolescenți din Bacău

Adolescenteen
Adolescenteen
Scopul platformei online este de a ajuta adolescentii cu informatii utile si de specialitate, facilita interactionarea in vederea obtinerii unor raspunsuri care sa ii ajute in rezolvarea diverselor probleme sau sustinere pentru a depasi situatii dificile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*