Vara aceasta a adus în țară un val de concerte și festivaluri de muzică: Kings of Leon, Electric Castle, Neversea, etc. și urmează altele în perioada care vine: Summerwell, Untold, Murmur, Sting și multe altele. La unele deja am fost și apoi am vorbit 2 zile prin semne pentru că vocea a rămas pe stadion urlând și cântând refrenele pieselor preferate. Acum gândul ne zboară către celelalte și mintea noastră deja e acolo, anticipând ritmul muzicii care ne inundă corpul, vizualizând jocurile de lumini și primii pași ai cântăreților care ne vor cânta nouă și numai nouă.

Muzica a fost, este și va fi o modalitate extrem de puternică de comunicare a sentimentelor și a gândurilor. Practic, muzica ne transmite cuvinte, din care noi extragem mesaje și construim scenarii și imagini care ne aduc mai aproape de cel/cei care cântă piesa respectivă. Desigur că fiecare dintre noi avem cântăreți și formații preferate, postere pe pereți/uși și vise despre cum o să ne căsătorim cu Jared Leto și o să fugim pe o insulă pustie (asta este doar visul meu, de fapt J).

Deși muzica ne însoțește mereu pe parcursul vieții, se pare că adolescenții sunt cei mai mari fanatici. Sunt cei care ajung cu ore întregi înaintea începerii unui concert, poate-poate reușesc să își facă o poză cu trupa. Sunt cei care își stalk-uiesc artiștii preferați până știu mai multe despre ei decât propria lor mamă. Sunt cei care vin în număr foarte mare la concerte, cântă și trăiesc clipa ca nimeni alții. De ce? De ce adolescenții au cel mai bun potențial de “groupies”? Iată cel puțin două motive:

1. Din nou, este implicată maturizarea creierului

În adolescență, creierul nostru încă este în plină dezvoltare. Însă sistemul limbic (un sistem alcătuit din mai multe regiuni cerebrale) este deja matur. Acest sistem este responsabil de gestionarea emoțiilor, motivației și a comportamentelor noastre. Pentru că regiunile cerebrale resposabile de decizii raționale și de controlul comportamentului sunt încă în dezvoltare, adolescenții trăiesc mult mai intens atmosfera unui concert, iar muzica are un efect mai puternic asupra stării lor de bine.

2. Adolescența este o perioadă în care are loc și construirea identității

„Darurile” pubertății, liceu, roluri și responsabilități, prima iubire, sunt doar câteva dintre highlights-urile adolescenței. Devenim din ce în ce mai preocupați de propria persoană, vrem și ne credem (și chiar suntem) unici, purtăm lupte asidue cu noi înșine, cu părinții și cu lumea întreagă. Și facem toate acestea pentru că suntem în plin proces de construire a identității. Iar artiștii noștri preferați sunt niște modele pentru noi, iar muzica lor – un statement despre ceea ce gândim și credem. De aceea, printre primele întrebări pe care un adolescent le pune cuiva necunoscut se află și „Ce muzică îți place/ Care e artistul tău preferat?”. Și ai grijă ce răspunzi, pentru că întrebarea aceasta poate fi un criteriu decisiv pentru acceptarea într-un grup.

Cu siguranță că mai există și alte motive care susțin proclamarea adolescenților ca lideri ai cetelor de fani, stăpânii urletelor sincrone și de înaltă frecvență și maeștri ai stalk-uitului online de artiști. Să fie și nevoia adolescenților de a li se confirma că totul e posibil dacă vrei, ca viața e de fapt super faină, dacă muncești și faci ceea ce îți place? Să fie de vină și mass-media care ne hrănește cu bârfe, detalii intime din viața idolilor noștri? Posibil.

Cert este că întotdeauna artiștii au fost idolatrizați  – și Franz Liszt a avut fani, care ar fi dat orice pentru o șuviță din părul său (Justin Bieber, you’re not so special!). Ei sunt totodată niște zei – persoane percepute ca fiind perfecte, unice, care fac ceea ce le place și o fac cu ușurință, dar și oameni – cu insecurități, defecte, frustrări și momente mai bune și mai proaste. Iar când suntem adolescenți, avem nevoie să credem că suntem și putem fi ambele.

Alexandra Marian, psiholog la Centrul de resurse pentru adolescenți din Cluj-Napoca