Continuăm seria articolelor despre agresivitate cu explicarea profilului agresorului. Persoana care manifestă comportament agresiv are în istoria sa de viaţă, aproape întotdeauna, experienţe în care el a fost victima, un rol „învăţat şi exersat” îndelung în familia de origine.
În legătură cu profilul persoanei agresive, interesant este faptul că întâlnim comportamente asemănătoare cu ale victimei, dacă privim din unghiul celor trei direcţii sau componente ale stimei de sine:
– iubirea de sine
– imaginea de sine
– încrederea în sine.
Raportul agresorului cu iubirea de sine este scăzut, de obicei. Asta se manifestă printr-o serie de stări și atribute:
Imaginea pe sine pe care agresorul o are despre propria persoană este negativă şi acţionează ca o frână în viaţa personală. Ce înseamnă asta:
Încrederea în sine este scăzută. Mai exact:
Așadar, e bine să știm și să înțelegem ce este în spatele unei persoane care arată agresivitate, pentru că, de cele mai multe ori, în spatele unui agresor stă de fapt o persoană care a fost victimă a agresivității și care are o probleme cu stima și imaginea de sine.