Adolescența este o perioadă a dezvoltării, a explorării și a maturizării, toate aceste procese cristalizându-se în identitatea pe care fiecare dintre noi și-o asumă și o exprimă prin comportamente și atitudini. Odată cu dezvoltarea cognitivă, procesele de cunoaștere, exprimare și control al emoțiilor se ramifică și se rafinează. Iar rolul prietenilor și al părinților este unul foarte important.

După cum bine știm, la pubertate ne lovim de o explozie hormonală care ne transformă corpul într-un „tărâm necunoscut”, pe care suntem nevoiți să-l explorăm: sâni, coșuri, creștere în greutate/înălțime, pilozitate, îngroșarea vocii, menstruație, etc. Practic, devenim un fel de Neil Armstrong, doar că în loc de Lună, suntem nevoiți să ne inspectăm propriul corp, cu noile tărâmuri necunoscute, pe care unii dintre noi am fi vrut să nu fie nevoie să le cunoaștem (să fim serioși, cine vrea să se trezească dimineața și să adauge la colecția de coșuri încă două exemplare?)

Pe lângă modificările ce țin de aspectul fizic, hormonii sunt responsabili și de trecerile rapide și bruște de la o emoție la alta (fetelor, aici vă rog să mă susțineți). Nu vi s-a întâmplat să fiți chemați/chemate în oraș de o persoană pe care o placeți, să acceptați cu  încântare, apoi să vă panicați și să anulați întalnirea, iar după aceea să vă învinuți pentru lipsa de curaj care o să condamne la o viață de singurătate și amărăciune?

Mai mult, în adolescență continuă dezvoltarea creierului: gândim mai repede, mai logic, suntem mai preocupați de sentimentele și comportamentele celorlalți. Dezvoltarea gândirii și a simțului moralității ne determină să trăim uneori mai multe emoții în același timp, uneori contradictorii. Ne simțim grozav că am trecut la etapa națională la Olimpiada de Limba Engleză, dar în același timp simțim puțină frică de necunoscut, dar și compasiune pentru prietenul/a noastră care nu a trecut mai departe. Tot în adolescență trăim mai des emoțiile de vină, rușine, jenă și mândrie, deoarece apariția lor este condiționată de apariția conștiinței de sine și de conturarea unei identități.

Schimbările din plan fizic, dar și creșterea numărului de roluri sociale pot uneori să ne copleșească. Atunci ne putem simți singuri, neadecvați, neînțeleși, chiar furioși. Sau putem să fim foarte entuziasmați de noile orizonturi care ni se arată, dar să nu știm exact cum să ne dozăm acest elan pozitiv. Aici intervine rolul prietenilor, care reprezintă o sursă importantă de suport, la care apelăm cand ne aflăm într-o criză existențială sau în al nouălea cer. Dar părinții? Au și ei un cuvânt de spus atunci când vine vorba de exprimarea și gestionarea emoțiilor la adolescenți? Sau sunt doar aceia care impun reguli și asistă neputincioși la trântitul ușilor și la crizele de lamentare din perioada testelor/tezelor?

Ei bine, părinții pot contribui semnificativ la dezvoltarea emoțională a adolescenților. Cum? Foarte simplu:

• Oferă suport emoțional adolescentului: arată-i că îl înțelegi, că ești acolo pentru el, că îl accepți necondiționat
• Nu-ți cenzura propriile trăiri emoționale, mai ales pe acelea negative: copilul tău o să creadă că are niște roboți în loc de părinți și poate ajunge să considere exprimarea emoțiilor (mai ales a celor negative) inadecvată!
• Fii atent la modul în care te comporți cu copilul tău: anumite remarci sau comportamente îi pot provoca ușor emoții de vinovăție sau rușine
• Fii atent la discursurile negative ale adolescentului (sunt urât, incompetent, nimic nu are rost, mă enervează toată lumea): chiar dacă pot părea exagerări, pot fi un semn al nevoii de ajutor din partea unei persoane care să îi ofere confort și soluții eficiente pentru problemele cu care se confruntă.

Așadar, viața de adolescent este una plină de noutăți și oportunități, care pot fi întâmpinate cu entuziasm și curiozitate. Însă tocmai caracterul lor nou poate să solicite uneori prea mult capacitățile cognitive și emoționale ale adolescentului, consecințele fiind trăirea unor emoții puternice, multiple și schimbătoare. Aici este vital ca prietenii și părinții să intervină prin suport emoțional necondiționat, dar și prin oferirea de soluții practice la probleme care ar putea să apară.