Link pagina copiat!
Cum sa iti imbratisezi feminitatea?
5 iulie 2016
„Iubeste-te pe tine insuti!”
11 iulie 2016

Fericirea pare un concept abstract, un construct la care de multe ori nu poţi ajunge … Adolescenții cu care interacționez des mi-au spus că, de fapt, fericirea e un concept filosofic, nu ceva real, tangibil.

Pentru unii fericirea înseamnă a deţine bunuri materiale, telefoane, haine …, a fi popular şi plăcut de cei din jur, pentru alţii fericirea ţine mai mult de lucruri ceva mai simple – o floare sau o plimbare alături de cei dragi.

Vreau să te reţin în acest articol doar preţ de câteva minute să îţi prezint o poveste tare dragă mie, care sper să te ajute să înţelegi mai bine ce e de fapt fericirea și de unde vine ea:

A fost o dată ca niciodată o prinţesă care avea totul … sau aproape totul. Locuia într-un palat uriaş, iar după rege şi regină, ea era cea mai importantă persoană din regat. De asemenea, avea tot ce îşi dorea, pentru că era prinţesă. Şi totuşi îşi pierdea adesea interesul şi se simţea singură.

Uneori, îi vedea pe copiii de pe străzi jucându-se şotron sau sărind coarda, râzând, vorbind şi cântând.

– De ce scot copiii toate aceste sunete? a întrebat-o pe doică într-o bună zi.

– Cred că datorită faptului că sunt fericiţi, a răspuns doica.

Privind din nou copiii de jos, prinţesa a spus:

– Vreau şi eu să fiu fericită. Ce mă va face fericită?

Doica nu mai fusese de mult într-o poziţie atât de dificilă. De-ar fi putut să o lase pe prinţesă să iasă pe stradă şi să se joace cu ceilalţi copii, prinţesa ar fi putut învăţa să râdă şi să se bucure. Măcar dacă prinţesa ar fi avut câţiva prieteni cu care să împartă poveştile sau cu care să facă unele din lucrurile pe care e plăcut să le faci cu amicii!

Tot căutând un răspuns pe care să-l dea prinţesei la întrebarea sa, privind în jos, şi-a văzut pantofii. Poate că acesta era răspunsul. În cele din urmă, a spus:

– Dacă am putea să găsim cel mai fericit copil din regat, ai putea să te încalţi cu pantofii lui, poate chiar să mergi pe unde a mers el şi ai afla cum e să fii fericită.

Prinţesa a cerut regelui să caute cel mai fericit copil şi să i se aducă pantofii lui. Aşteptând să primească pantofii celui mai fericit copil, prinţesa se intreba cum or fi arătând aceştia. După o vreme, doica a venit în camera prinţesei cu ştirea:

–  Înălţimea-Voastră, am veşti bune şi veşti proaste.

–  Spune-mi-le întâi pe cele bune, a ţipat prinţesa.

–  Ei bine, a spus doica, sunt bucuroasă să vă spun că am găsit cel mai fericit copil din tot regatul.

–  Atunci, unde sunt pantofii mei? a cerut prinţesa, nerăbdătoare.

– Asta este vestea proastă, a răspuns doica regală. Cel mai fericit copil din tot regatul nu avea pantofi deloc.

Aşadar, fericirea nu se reduce numai la ceea ce deţinem şi nu ţine de ceilalţi. Uneori nu obţinem tot ceea ce vrem, dar asta nu trebuie sa ne împiedice să ne bucurăm de ceea ce avem.

Te invit să te apleci asupra a ceea ce este realmente important pentru tine, să cauți lucrurile care te fac să zâmbeşti, acele mici frânturi care te fac fericit. Fericirea vine până la urmă din tine!

Elena Popescu, psiholog Centrul de Resurse pentru Adolescenți Constanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*