Link pagina copiat!
Ce este celulita si cum pot scapa de ea
8 iunie 2015
8 tipuri de elevi pe care ii vei intalni la Bac
10 iunie 2015

cum sa vorbesti cu copilul adolescent

Una din misiunile dificile în relaţionarea cu adolescenţii o reprezintă determinarea acestora de a vorbi deschis despre îngrijorările şi problemele cu care se confruntă. Câteva modalităţi prin care un părinte poate coborî garda adolescentului său pentru a-şi deschide sufletul în faţa sa, sunt:

1. Intreabă, nu judeca
Porneşte de la ideea ca a avut un motiv serios pentru care a facut un anumit lucru. Arată-i ca îi respecţi personalitatea şi că eşti curios în legătură cu alegerile sale. Daca nu iei din start comportamentul ca fiind „greşit” sau „stupid”, vei mări şansele să se deschidă şi să-ţi explice de ce acţiunile sale au avut sens pentru el.

2. Intreabă, nu presupune sau acuza
Nu presupune că ştii ce se întamplă. Şi în loc să întrebi „Te agresează cineva?”, încearcă: „Am fost îngrijorat, îmi pari schimbat şi mă întrebam ce se întamplă cu tine în această perioadă. Te pot ajuta cu ceva?”

3. Exprimă-ţi clar dorinţa de a-l ajuta
Dacă bănuieşti că adolesecentul tău consumă excesiv alcool sau droguri, fii blând cu el dar direct. Intreabă-l şi spune-i că îl vei ajuta indiferent de dificultăţile prin care trece.

4. Fii tu însuţi responsabil
Adolescentul te va critica dacă nu urmezi tu însuţi sfaturile pe care i le oferi. Daca tu consumi alcool este foarte probabil să îţi răspundă: “Nu eşti în măsură să vorbeşti!”. Este important să fii atent la propriile obiceiuri. În cazul în care consumi alcool, fii pregătit să discuţi acest aspect cu adolescentul tău. Poţi vorbi despre părţile pozitive şi cele negative ale consumului de alcool, dar asigură-te ca tu la rândul tău te comporţi responsabil.

5. Ajută-l să gândească pentru el
Adolescenţii urăsc să li se ţină predici sau să fie bombardaţi cu soluţii. În loc să încerci să fii expertul în viaţa lui, încearcă să-l ajuţi să gândescă pentru el pentru a fi capabil să ia decizii corecte. Poţi avea în vedere următoarele:
• Discută potenţialele implicaţii ale fumatului anumitor substanţe sau ale sexului în adolescenţa. Îl poţi întreba: “Cum crezi că se simte cineva a doua zi după ce a fumat diverse substanţe? Cum crezi că ţi-ar putea afecta activitatea la scoală sau la fotbal/baschet, etc?”
• Ajută-l să analizeze ceea ce vede sau aude: “Deci X a spus asta. Acelaşi lucru îl crezi şi tu?”, “Irina crede asta, dar tu ce părere ai?”, “Matei spune ca e foarte sigur aşa, dar care sunt dovezile că are dreptate?”
• Fă-l să creadă că poate face faţă provocărilor vieţii. Aminteşte-i la ce e bun şi ce apreciezi la el. Aşa va căpăta încredere şi în alte domenii ale vieţii sale. Informaţia este de asemenea importantă aşa că ghidează-l spre persoane sau site-uri care îi pot oferi informaţii despre droguri, sex, fumat astfel încât să afle cât mai multe şi să ia singur hotărâri.
• Ajută-l să se gândească la modalităţi de a răspunde tentaţiilor şi de a face faţa unor situaţii: “Şi când te simţi astfel, ce poţi face pentru a-ţi ameliora starea?” sau: “Nu ştiu dacă asta va merge la tine, dar am citit despre un tânăr că atunci când avea gânduri de a se răni, făcea x şi scăpa de acel impuls”
• Încurajează-l să analizeze părţile pozitive şi negative ale comportamentului său.

6. Nu critica mereu
Dacă va auzi adesea cuvinte cicălitoare, va înceta să mai asculte. De exemplu, dacă eşti mereu nemulţumit de cum se îmbracă, şansele să vorbească cu tine despre probleme mai grave precum drogurile sau sexul sunt minore.

7. Dacă se înfurie, încearcă să nu reacţionezi
Adolescenţii “lovesc” adesea în persoanele pe care le iubesc cel mai mult şi în care au încredere, nu pentru că le urăsc, ci pentru că se simt confuzi. Nu te gândi că simte într-adevăr cuvintele dure pe care le spune (“Te urăsc!”). E posibil doar să se simtă confuz, furios, supărat, pierdut şi să nu ştie cum să exprime acest lucru.

8. Fă-l să se simtă în siguranţă
Adolescentul se teme adesea că vorbind cu un adult va înrăutăţi lucrurile. Trebuie să îi fie clar că vrei să-l ajuţi şi că nu vei face nimic din ceea ce nu vrea să faci. Nu-l dezamăgi în acest aspect, mai ales când este vorba despre agresiuni. O dată ce copilul ţi se destăinuie, explică-i ca este inacceptabil să fie agresat. Ascultă-i temerile şi reasigură-l că nu e vina lui. Ajută-l să-şi recapete încrederea, încredinţându-l că veţi face faţă problemelor împreună.

9. Evită să pui întrebări la care nu-şi doreşte să răspundă
Uneori vei afla mai multe lucruri de la adolescent dacă vei pune întrebări deschise. Dacă are o tulburare de alimentaţie, de exemplu, a-i pune întrebări directe precum: “Ce ai mâncat la prânz?” sau “Ţi s-a făcut rău azi?”, se va solda cu ignorarea lor sau cu răspunsuri nesincere. Utilizând însă expresiile uzuale de tipul : “Cum te simţi?” sau “Cum ţi-a fost ziua?” îl va ajuta pe adolescent să vorbească cu tine despre cum se simte.

Dacă ai descoperit şi alte modalită de a-l ajuta pe adolescent să se deschidă cu privire la frământările personale, te rugam să ni le împărtăşeşti în secţiunea de comentarii, mai jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*