Link pagina copiat!
De ce ma simt stingher cand cunosc oameni noi?
30 ianuarie 2016
5 Metode prin care sa faci fata schimbarilor
1 februarie 2016

Câteodată este o adevărată provocare să ierți pe cineva care a greșit față de tine. Cu toate astea, să reușești să ierți este ceva ce te face în primul rând să te simți mai bine cu tine însuți. Să înveți să ierți poate fi un proces de durată, însă întotdeauna este o variantă mai bună decât să păstrezi ranchiună.

Privește situația în asamblu
Din momentul în care ai decis că vrei să ierți pe cineva, încearcă să te departezi emoțional și să privești cât mai obiectiv ceea ce s-a întâmplat. Este ceva semnificativ sau ceva de care nici nu-ți vei mai aduce aminte într-o lună? Tu poți decide cât de importantă este greșeala pentru tine. Dacă cineva a uitat să-ți aducă o carte promisă, cu siguranță nu este un lucru atât de grav cât să păstrezi supărarea pentru prea mult timp.

Gândește-te la lucrurile frumoase din relație
O relație nu este definită doar de greșeli, însă atunci când ele se întâmâplă, tindem să ne aducem aminte doar de aspectele negative. Fă un efort și gândește-te la toate celelalte lucruri care implică relația voastră. Dacă îți place să petreceți timp împreună, aveți glume comune sau știi că aveți conversații constructive, adu-ți aminte pas cu pas de calitățile persoanei respective. De la lucruri mici precum faptul că îți trimite mereu link-uri amuzante, pe placul tău, până la aspecte mai importante care țin de personlitate și felul de a fi.

Vorbește cu cineva despre ce s-a întâmplat
Dacă te simți rănit și te copleșește ceea ce s-a întâmplat, nu ține aceste sentimente în tine, izolându-te de ceilați. Cineva apropiat te poate ajuta să vezi lucrurile și dintr-un alt punct de vedere. Povestind și altcuiva poate chiar să te ajute să înțelegi tu însuți mai bine ceea ce s-a întâmplat. Alege unul doi oameni în care ai încredere și vorbește cu aceștia despre ceea ce te frământă. Ei îți pot oferi sfaturi, sau te pot susține pentru a-ți fi mai ușor să faci pasul spre iertare. Să îți exprimi sentimentele este un lucru bun.

Nu e întotdeauna ușor să ierți pe cineva și e important să-ți acorzi timp pentru a te reface când cineva a greșit față de tine, însă drumul în viață cu siguranță îți va fi mai ușor fără sentimente negative pe care să le simți față de cineva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*