Pentru ca petrecem foarte mult timp privind ecranele diverselor dispozitive: telefoane, tablete, calculatoare, ochii sunt fortati pentru perioade lungi de timp sa ramana fixati intr-o anumita directie, ceea ce poate cauza oboseala, dureri de cap, senzatie de uscare a ochilor sau vedere incetosata temporara. Parte buna este ca poti apela la cateva metode care sa te ajute sa iti relaxezi ochii si sa ii protejezi de oboseala.
1. Clipeste mai mult – cand ne concentram privirea asupra unui ecran, avem tendinta sa clipim mai putin, ceea ce duce la senzatia de uscare a ochilor. Incearca sa constientizezi nevoia de a clipi, cand esti la calculator si sa faci aceasta miscare a pleoapelor mai des.
2. Inchide ochii si plimba privirea circular – acest exercitiu ajuta la umezirea ochilor si relaxarea muschilor incordati.
3. Scaneaza incaparea in care te afli – de la obiecte mai apropiate, pana la obiecte cat mai departe de tine, iti ajuti ochii sa se relaxeze focalizand diverse lucruri aflate la distante diferite.
4. Priveste orizontul pe fereastra – sa privesti in departare este o alta forma prin care sa-ti relaxezi ochii in 2-3 minute.
5. Repozitioneaza ecranul – daca esti la calculator, asigura-te ca privirea cade perpendicular pe ecran si nu trebuie sa-ti obosesti ochii, tinand privirea foarte sus, sau foarte jos.
6. Ajusteaza culorile si luminozitatea – de multe ori, un ecran prea luminos ne afecteaza ochii. In loc de un ecran mai luminos, e mai bine sa maresti contrastul intre culori.
7. Mergi la oftalmolog – daca simti ca oboseala ochilor este accentuata si iti provoaca probleme, cel mai bine este sa fii vazut de un medic oftalmolog care sa iti poata monitoriza starea de sanatate a ochilor si remedii potrivite pentru ca ochii tai sa se simta bine.