Link pagina copiat!
Vine, vine primăvara!
24 februarie 2017
Adolescenții din Iași au adus primăvara într-un spital pentru bătrâni
3 martie 2017
Cum poti sa fii un prieten cool si fara sa fumezi

Desi fumatul este unul dintre cele mai daunatoare comportamente, mai ales daca debuteaza devreme, din ce in ce mai multi adolescenti vad in tigara o cale de a fi cool si de a se integra in grupul de prieteni. In realitate, e mai cool sa fii independent si sa-ti alegi propriul stil de viata, mai sanatos, si chiar sa fii mandru(a) de asta.

Incep discutia despre cum m-am apucat de fumat printr-o poveste personala, pentru ca sunt un adult si fost adolescent fumator. Imi placea mirosul de barbat fumator al tatalui meu si ritualul pe care il avea atunci cand isi bea cafeaua sau cand lucra noaptea tarziu sau cand termina o masa copioasa si isi aprindea o tigara Carpati. Mi se parea ceva foarte normal, iar critica mamei devenise ceva la fel de normal. Era un comportament pe care il admiram si pe care vroiam sa il imit, sa fiu si eu „ca tata”.

Cum m-am apucat de fumat si unde am gresit

Mai tarziu, la liceu, dintr-o data m-am trezit ca ramaneam singur in pauze, cautandu-mi de zor prietenii din clasa, avand un sentiment foarte apasator de abandon si tradare. Ma stiam sarea si piperul grupului. In clipa in care am aflat ca ei se duceau sa fumeze am realizat imediat ca nu mai am de ales si ca TREBUIE sa ma apuc de fumat.

Am cumparat doua fire de Snagov si am decis sa le fumez singur ca nu cumva sa mi se faca rau si ceilalti sa rada de mine. A fost de ajuns un singur fum in piept ca sa ametesc si sa zoresc la baie. Ce nevoie am eu de asa ceva ? Se pare ca am avut pentru ca teama de a fi lasat in afara grupului m-a facut sa insist si incet-incet sa trec de la pufait la tras in piept si la cativa ani buni de fumat. Intoarcerea in grup a fost ca o victorie pentru mine. Nu stiam insa atunci ca victoria era de fapt o infrangere categorica.

Fumatul din adolescenta te poate face dependent toata viata

Se mai indoieste cineva ca fumatul afecteaza sanatatea? Probabil ca nu, chiar daca efectele asupra sanatatii fizice se resimt mai tarziu in viata. Cu toate astea, numarul adolescentilor care se apuca de fumat este in crestere. Jumatate dintre tinerii de 15 – 16 ani din Romania au fumat cel putin o data in viata, 30% dintre ei au fumat in ultimele 30 de zile, iar 23% au fumat prima tigara la varsta de 13 ani sau mai devreme. Acestea sunt datele ingrijoratoare ale studiului ESPAD 2016 (The European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs).

In adolescenta, insa, datele si statisticile pare niste lucruri mult prea departe de noi, ne credem invincibili si ne gandim mai putin la riscuri. Din pacate, tot statisticile spun ca tinerii fumatori au sanse mai mari sa devina dependenti pe termen lung de nicotina. Crezi ca daca ai amana fumatul pana la 30 de ani ai mai fuma? Probabil ca nu.

E cool sa fii si nefumator printre fumatori. Cum faci asta

Asadar, iata cateva idei cum sa NU devii fumator pe termen lung, despre ce as fi putut face diferit ca aceste experiente personale sa nu se transforme intr-un obicei nesanatos perpetuat si ca adult:

  • as fi putut merge la fumat alaturi de prietenii mei, as fi putut ramane in grup, DAR fara sa fumez
  • as fi putut sa ma informez mai mult despre efectele fumatului asupra sanatatii si sa imi formez o parere obiectiva. Internetul abunda de informatii
  • as fi putut lupta cu sentimentul de excludere si sa ma impac cu el, realizand ca nu e vorba de a nu mai fi pe placul grupului, ci de a nu adopta un comportament distructiv.
  • as fi putut realiza ca de fapt pot fi independent si cool pe deasupra si fara sa fumez. Multi tineri sunt.
  • as fi putut sta de vorba despre fumat cu un adult nefumator, cu un consilier scolar, sau cu un doctor.
  • as fi putut sa invat sa spun „Nu multumesc. Nu fumez.” si sa ma simt mandru/a de asta, stiind ca am facut o alegere corecta.

Inca ceva: stiai ca fumatorii in prezenta unui NE-fumator se simt „amenintati”? Se simt amenintati pentru ca percep ca ai o putere interioara mai mare decat ei, ca ai facut o alegere sanatoasa, ca nu esti dispus/a sa accepti un comportament distructiv, nici macar de dragul grupului. Lucrul acesta poate sa iti aduca mai mult respect decat fumatul in cadrul grupului, iar reusita ta ar putea sa inspire si alti prieteni.

Viorel Roman, ALIAT

Adolescenteen
Adolescenteen
Scopul platformei online este de a ajuta adolescentii cu informatii utile si de specialitate, facilita interactionarea in vederea obtinerii unor raspunsuri care sa ii ajute in rezolvarea diverselor probleme sau sustinere pentru a depasi situatii dificile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*