Link pagina copiat!
Cum sa faci economii din banii de buzunar
25 august 2015
Festivalul de Teatru New European Theatre Action 2015
26 august 2015

Petrecem zilnic foarte mult timp pe internet. Trimitem mesaje, postam fotografii, vorbim cu prietenii, citim stiri, descoperim lucruri noi, vizionam videoclipuri plus multe altele. Ceea ce nu luăm în seamă suficient de mult este că în mediul online şi o grămadă de riscuri de care putem să ne ferim dacă le conştientizăm din timp şi le identificăm corect.

Iată câteva din ele de care trebuie să ţinem cont când suntem online.

1. Postezi pe Facebook tot ce-ţi trece prin minte

Ne-am obişnuit să spunem multe lucruri despre noi online. Cum o mare parte din timp o petrecem pe internet, avem tendinţa să povestim acolo multe lucruri din ceea ce ni se întâmplă. Totuşi, e bine să ne aducem aminte că ceea ce e postat online, în primul rând poate fi văzut de oricine şi în al doilea rând poate fi permanent. Chiar dacă tu ai posibilitatea să ştergi o postare, cineva poate a făcut un printscreen înainte ca tu să ştergi.

Ca regulă generală, nu posta pe Facebook sau în alte reţele de socializare ceva ce nu ai spune cuiva şi faţă în faţă. De asemenea, nu posta înainte să te gândeşti la toţi cei care vor vedea postarea ta (prieteni, rude, poate chiar profesori).

2. Ai sunetul pornit pentru notificări şi îţi verifici telefonul prea des

Cele mai populare aplicaţii sunt acum Facebook, Whatsapp, Instagram, Youtube. Pentru că vrem să fim la curent cu tot ceea ce se întâmplă nou, suntem abonaţi la tot felul de informaţii. La fiecare câteva minute primim notificări pentru un nou update. Atenţia este tot timpul risipită între ceea ce vrem să facem şi notificările pe care le primim constant.

Soluţia: ţine notificările pe silent şi verifică telefonul la distanţă de câteva ore. Avantajul este că şi bateria telefonului te va ţine mai mult .

3. Ai o singură parolă pentru toate site-urile pe care le foloseşti şi nu ai schimbat-o niciodată

Pentru protecţia identităţii tale online e bine să ai câte o parolă diferite pentru fiecare site pe care îl foloseşti. Mai mult, periodic e bine să schimbi parolele pe care le foloseşti. În felul acesta vei diminua riscul ca cineva să folosească unul sau mai multe site-uri, în numele tău.

4. Impărtăşeşti detalii personale cu oameni pe care nu i-ai cunoscut personal

Partea frumoasă a internetului este că poţi să vorbeşti cu oameni aflaţi la sute sau mii de km distanţă de tine. Partea mai puţin frumoasă este că nu toată lumea este bine-intenţionată. Nu lasa necunoscuţilor informaţii personale despre tine, domiciliu, şcoala unde înveţi, nume complet sau alte informaţii personale.

Riscurile sunt foarte mari ca aceşti oameni să încerce să profite de tine sau să îţi facă rău. Nu-ţi stabili niciodată întâlniri cu oameni pe care i-ai cunoscut online. Nu poţi şti ce se ascunde în spatele unui profil deghizat într-o persoană de vârsta ta.

5. Trimiţi cuiva poze pe care nu le-ai pune pe net

Având camere foto încorporate în telefoane avem posibilitatea să facem zilnic sute de poze. Nu toate pozele sunt potrivite pentru a fi postate online. Chiar dacă poţi trimite pozele făcute sub formă de mesaje private, gândeşte-te că odată ce mesajul a fost trimis, nu ai siguranţa totală că acesta nu va fi văzut şi de altcineva.

Sau că persoana respectivă nu se va gândi la un moment dat să trimită şi altcuiva fotografia respectivă.

6. Ţii secret mesajele răutăcioase pe care le primeşti online

Pentru că au impresia că sunt protejaţi de posibilitatea de a rămâne anonimi ai toate şansele să primeşti mesaje răutăcioase fie sub formă de comentarii, mesaje private, mailuri s.a.m.d

Nu le ţine secret. Arată aceste mesaje unui adult în care ai încredere până se iau măsuri în această privinţă. Dacă este vorba de un forum, raportează unui moderator. Dacă ştii că mesajele sunt trimise de cineva de la şcoală, ia legătura cu profesorii.

Nu şterge aceste mesaje. Este posibil să ai nevoie de ele pentru a demonstra că le-ai primit.

7. Crezi tot ce apare pe net

Din dorinţa de a atrage atenţia, pe internet se găsesc o grămadă de informaţii ori ştiri bombastice care provoacă teamă sau mirare, fără să fie reale. Nu crede tot ceea ce găseşti online, chiar şi atunci când aceeaşi ştire este distribuită de mai mulţi prieteni ai tăi. E mai bine să verifici informaţia din mai multe surse de încredere. Verifică site-uri de ştiri respectabile înainte să le dai crezare.

8. Descarci muzica si filme din surse nesigure

Ţi se pare total greşit să intri într-o librărie şi să pleci cu o carte fără să o plăteşti, nu? Acelaşi lucru se întâmplă şi cu muzica şi filmele pe care le descarci online fără să le plăteşti. Ai toate şansele să faci o acţiune ilegală. Dacă nu eşti sigur că un film, un joc sau o piesă muzicală nu au fost distribuite online gratis, nu le descărca. Pe lângă faptul că rişti o amendă pentru încălcarea drepturilor de autor, ai toate şansele să descarci odată cu conţinutul dorit de tine şi viruşi care îţi vor afecta calculatorul.

9. Deschizi toate mesajele şi mailurile primite

Cum spuneam şi mai devreme, nu toată lumea de pe internet este bine intenţionată. Mulţi se folosesc de mesaje care ar putea să-ţi atragă atenţia (ai primit un premiu foarte mare, vezi niste poze cu o actrita sau actor, notificare importanta de la facebook, google sau alt site mare) pentru a strecura viruşi în calculatorul tău.

Nu deschide mailuri, mesaje, nu descărca ataşamente şi nu da click pe link-uri decât dacă ştii sigur că provin dintr-o sursă de încredere. Verifică site-ul/persoana de la care ai primit mesajul înainte să îl deschizi.

Din experienţa ta, care este cea mai mare mare greşeală pe care ai făcut-o pe internet? Împreună vom învăţa să evităm capcanele care ne pot pune în pericol identitatea online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*