Link pagina copiat!
Am 16 ani si nu am avut nicio relatie, e normal?
9 decembrie 2015
Cum anunti o nota mica parintilor
11 decembrie 2015

Când vine vorba de învățat, toată lumea se gândește la diverse materii (fizică, română, matematică, biologie etc.) și ce poți face pentru a le stăpâni mai bine. În afară de ceea ce poți învăța la școala și este evaluabil într-o anumită, dezvoltarea ta personală se poate extinde mai mult față de cunoștințele pe care le dobândești în timpul orelor.

Îți povestim mai jos despre 5 abilități pe care poți să le dezvolți atât la școala cât și în afara ei și care te vor ajuta foarte mult în viață.

Perseverență – abilitatea de a depăși obstacole, de a sta departe de lucruri care îți distrag atenția când te apuci să faci ceva și de a depăși diverse piedici când îți propui să faci un anumit lucru. Fie că este vorba despre a face ceva pe termen scurt (tema la matematică, un eseu la română) sau ceva pe termen lung (să obții o medie mai mare la o materie, să înveți să cânți la un instrument muzical s.a.m.d, perseverența este cea care te ajută să duci până la capăt ceea ce ți-ai propus.

Strategii de învățare – e important pentru tine să cunoști mai multe strategii și tactici care te ajută să reții informații, să gândești și să înveți. Cu cât știi mai multe și știi cum funcționează, în ce situații pot fi aplicate și care funcționează cel mai bine pentru tine, cu atât mai mult te vor ajuta să le pui la lucru în favoarea ta. În felul acesta vei putea învăța mai mult și cu mai puțin efort.

Abilități sociale – sunt acele comportamente care îți permit să interactionezi cu cei din jurul tău, adulți sau colegi, într-o manieră pozitivă și productivă. E important să știi să ceri și să oferi ajutorul, să te faci plăcut de ceilalți și să comunici în așa fel încât toată lumea să aibă de câștigat și să se simtă bine în prezența ta.

Atitudine de rezolvare a problemelor – și nu vorbim doar de problemele la matematică și fizică. Probleme apar în viața de zi cu zi în cele mai diverse forme. E important ca în momentul în care apare un obstacol șă îți folosești cunoștintințele, abilitățile și orice resurse pe care le ai pentru a rezolva problema. E important să nu rămâi blocat în ceea ce consideri a fi o problemă și să faci de fiecare dată tot posibilul să găsești o soluție.

Motivația și adaptarea – prima abilitate este motivul care te determină să te angajezi în anumite activități. E important să fii motivat/ă pentru dezvoltarea ta personală și în același timp e bine să înveți să te adaptezi diverselor situații noi pe care nu le-ai prevăzut, atunci când apar. Puterea de adaptare te ajută să privești o situație aparent neplăcută ca pe o provocare pe care să o depășești.

Dacă te gândești și la alte abilități pe care le consideri importante pentru dezvoltarea personală? Ne poți spune despre ele în secțiunea de comentarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*