Cum facem un bagaj rapid si simplu pentru vacanta de vara?


Marile Evadari: Cand sentimentele sunt prea puternice ca sa le poti controla
30 iunie 2015
5 tipuri de prieteni pe care e bine sa ii ai langa tine
5 iulie 2015

bagaj de calatorie

Foarte mulți dintre noi ne dorim să avem cât mai multe lucruri în vacanță, să fie aproape de ceea ce folosim, în mod normal, acasă. Avantajele unor lucruri bine alese pentru bagaj sunt spațiul – alegând și împachetând corect poți avea mai multe lucruri cu tine, transportul lor în siguranță, fără a strica ceva, un bagaj mai ușor și nu în ultimul rând o garderobă aranjată pentru vacanță, care te scapă de gândurile de genul ”astăzi cu ce mă îmbrac”.

Deși în primă fază ar putea părea mai ușor să pui lucruri spunând “văd eu cum le combin”, “sigur voi avea nevoie de toate”, noi îți recomandăm câțiva pași ușor de urmat și care au rezultate bune:

  • Începe cu o listă din ceea ce e necesar să iei cu tine – pijamale, pantofi, fuste, tricouri, cămăși, jeanși, ciorapi, chiloți, cosmetice, acte, medicamente, playerul cu muzica preferată etc. Așa vei putea și bifa când acestea sunt puse în bagaj, asigurându-te că nu vei desface bagajul să verifici dacă nu ai uitat ceva anume;
  • Verifică și starea vremii în locul în care mergi, poate îți va trebui ceva de ploaie sau ceva mai gros;in bagaj
  • Aranjează-ți ținutele și lenjeria intimă pentru numărul de zile în care ești în vacanță;
  • Pune hainele la care te-ai gândit la vedere și asortează-le, fă acele combinații pe care ai dori să le porți, desigur poți alege lucruri care se potrivesc la mai multe ținute. Verifică și pantofii care merg la mai multe ținute și care sunt și comozi, astfel încât să nu îți dea dureri de picioare și să îți strice vacanța;
  • Pune deoparte hainele pe care le vei purta pe drum;
  • Dacă ți se pare că s-au cam strâns ceva haine, întreabă-te dacă ai, cu adevărat, nevoie de toate. S-ar putea ca răspunsul să te ajute să mai reduci din cantitatea hainelor alese;
  • Alege haine din materiale mai puțin șifonabile și rulează hainele atunci când le pui în bagaj;
  • Începe să rulezi hainele care s-ar șifona mai tare, de preferință mai multe de-o dată. Pune hainele pe care le-ai rulat și alte obiecte pe fundul bagajului și după ce te asiguri că nu mai este niciun spațiu gol, continuă să pui deasupra lor restul hainelor, pe care trebuie să le întinzi cât mai bine;
  • Cheia este să folosești fiecare spațiu și colțisor din bagaj – de exemplu, în pantofi poți pune șosete în pungi de plastic;
  • Împachetează ceea ce se poate sparge în pungi de plastic și plasează-le în mijlocul bagajului, între haine, pentru a fi cât mai bine protejate;
  • Pentru a nu le încurca, poți împacheta cablurile, caștile și firele individual în jurul unei carți de vizită sau carton, al unui card pe care nu îl folosesti sau strânge-le pe toate la un loc într-un suport de ochelari de soare care nu îți mai trebuie;bagaje
  • Nu uita medicamentele – dacă urmezi un tratament și alte pastille (pentru urgențe- aspirină, ceva pentru stomac), ia doar foliile cu pastille nu şi cutiile, iar pilulele care vin în flacoane transferă-le în plicuri pe care scrii denumirea medicamentului;
  • Poți să îți faci o trusă de cosmetice specială pentru călătorii, în care să ai o periuță de rezervă, un tub mic de pastă de dinți, plicuri cu șampon și alte cosmetice de dimensiuni mici (se găsesc în magazine sub denumirea de travel size); poți chiar tu muta anumite cosmetice în cutii mai mici;
  • Dacă ești fată, poți împacheta accesoriile (brățări, coliere, cercei) fără să se încurce între ele sau să le pierzi. Poți pune cerceii cu șurub pe un nasture cu patru găuri. Astfel vei avea două perechi de cercei pe un nasture și îi vei putea folosi și pune la loc de câte ori vrei. Colierele și lanțurile le poți păstra fără să se încurce, trecându-le pe fiecare printr-un pai de băut. Inelele și cerceii pot sta și in flacoane de medicamente de sticlă, astfel încat să vezi ce e în fiecare;
  • Actele sunt cele mai importante atunci când călătorești. Este important să ai mare grijă de ele, dar și să ai variantele scanate, în cazul în care se întâmplă ceva nedorit.

Spor la bagaje și vacanță plăcută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*