În ce condiții te poți angaja ca adolescent


De ce este periculos să ai o stimă de sine prea ridicată
29 noiembrie 2017
Atelier despre hobby-uri pentru adolescenți
30 noiembrie 2017

Dacă vrei să te angajezi, fie part-time, fie cu ziua, pentru a câștiga niște bani de buzunar, e bine să știi că există niște condiții impuse de lege care trebuie respectate.

În primul rând, Codul Muncii de la noi, legea care guvernează tot ce ține de relația angajat-angajator și de piața muncii, prevede că vârsta legală de la care poți începe să lucrezi cu un contract de muncă este 16 ani. Ca excepție, un minor se poate angaja și de la 15 ani, însă doar dacă ai acordul părinților/reprezentanților legali și doar ”pentru activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și pregătirea profesională”, mai arată Codul Muncii. De aceea, veți avea nevoie de adeverință de la medicul de familie.

De asemenea, e bine să știți că, până la 18 ani, aveți dreptul la un program de lucru redus cu două ore față de norma obișnuită, adică maximum 6 ore pe zi, 30 de ore pe săptămână, astfel încât să nu vă neglijați obligațiile școlare.

Program redus, pauză de masă și 3 zile în plus de concediu

Aveți dreptul zilnic și la o pauză de masă de cel puțin 30 de minute, dacă ați acceptat un program de lucru care depășește 4 ore și jumătate, și veți primi 3 zile de concediu suplimentare, adică 23 în total într-un an de muncă.

Iar salariul lunar nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țară aferent unui program de 8 ore zilnic (care acum este de 1.450 de lei, iar din ianuarie 2018 va ajunge la 1.900 de lei).

În plus, nu aveți voie să faceți ore suplimentare, nici să munciți noaptea (adică între orele 22.00 și 6.00) și nici să executați munci grele, vătămătoare sau periculoase. Aceste reguli se aplică și dacă vreți să munciți cu ziua, adică în proiecte punctuale, ocazionale.

Pedepsele pentru angajatorii care încadrează în muncă minori sub 15 ani nu sunt de glumă: închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă de 6.000 de lei.

Drept de muncă și pentru cei sub 15 ani, în anumite condiții

De curând, în legislație a fost însă inclusă o prevedere care le dă dreptul și copiilor sub 15 ani să câștige bani, desigur cu acordul părinților, în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling, însă prin contracte civile, nu de muncă, potrivit avocatnet.ro.

Ce activități poți face:

  • actor, figurant, cântăreț, muzician, dansator, acrobat la manifestări cu caracter cultural, educativ sau artistic, cum ar fi: teatru, operă, balet, circ, concursuri de dans, de muzică sau interpretare, dar și orice alte concursuri sau activități de scenă;
  • actor, figurant, cântăreț, muzician, dansator, acrobat sau model la filmări pentru filme artistice, filmări, înregistrări sau emisiuni în direct pentru radio și televiziune, cu sau fără scopuri publicitare;
  • figurant sau model la ședințe foto, cu sau fără scopuri publicitare;
  • figurant sau model la prezentări de modă;
  • sportiv profesionist în sportul de performanță.

Orice variantă ați alege, este indicat să vorbiți cu părinții voștri și să le spuneți despre dorința voastră de a vă căuta un job pentru perioadele în care sunteți liberi, cum ar fi vacanțele. Veți avea nevoie de acordul lor și, în plus, vă pot ajuta cu informații despre oferte disponibile pe piață, despre companiile care le oferă și ce alte oportunități există, în mediul online și offline. Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*